Zilele trecute, șeful DNA, Ioan-Viorel Cerbu, a primit vizita noului ambasador american la București, Darryl Nirenberg. Sună a rutină diplomatică, genul de întîlnire care produce un comunicat de trei paragrafe și dispare a doua zi din memoria colectivă. Numai că, dacă te uiți puțin mai atent la cine a venit la pachet cu diplomatul, ce s-a spus și mai ales ce nu s-a spus, lucrurile capătă altă culoare. Și nu, nu trebuie să fii adept de teorii ale conspirației ca să observi asta – e suficient să citești comunicatul oficial cu un pic de suspiciune sănătoasă, meseria de bază a oricărui om care se uită la politică românească de mai mult de cinci minute.
În principiu, protocolul diplomatic clasic spune că un ambasador relativ proaspăt sosit își petrece primele luni pe la Ministerul de Externe, pe la Palatul Victoria, poate pe la Cotroceni pentru poze și discuții desețelenitoare oficiale. DNA e, în mod normal, ultima oprire de pe traseu, nu prima, cu atît mai mult cu cît riscurile de imagine sunt prezente, adică imixtiune a marilor puteri în justiție. Nirenberg nu a tergiversta prea mult, însă. A ajuns la sediul din Piața Amzei la doar cîteva luni de la depunerea scrisorilor de acreditare, într-un moment în care încă își face intrarea în peisaj.
Întrebarea firească e simplă: de ce DNA merită o vizită atît de timpurie și atît de directă? Răspunsul scurt: pentru că, din perspectivă americană, DNA pare că nu mai e privită ca o instituție românească oarecare, ci ca un partener operațional propriu, aproape ca o filială locală a mașinăriei anticorupție americane.
Delegația spune mai mult decît discursul
Aici lucrurile devin interesante de-a binelea. Nirenberg n-a venit cu un translator și o tanti Delia de la protocol. A adus cu el atașatul legal al FBI la București, plus consilierul politic din secția politică a ambasadei, Aaron Singleterry (foto) personaj foart greu, responsabil de analiza vieții politice locale, a alegerilor, a activității parlamentului și a mișcărilor din partid. Rapoartele scrise de el sau sub coordonarea lui ajung direct la Departamentul de Stat. Atunci cînd SUA dorește să transmită mesaje diplomatice ferme (sau să evalueze poziția unui guvern pe un anumit proiect de lege sau decizie strategică), consilierul politic este adesea cel care poartă discuțiile aplicate, înainte sau după întîlnirile oficiale la nivel de ambasador.
Și, cel mai grăitor, Nirenberg a adus și o consilieră juridică din programul OPDAT al Departamentului american de Justiție – structura specializată în asistență tehnică oferită procuraturilor din țări aflate sub un anumit tip de supraveghere instituțională. E aceeași rețea care a însoțit, la propriu, nașterea și creșterea DNA în anii 2000, pe vremea presiunilor de aderare la UE. Douăzeci de ani mai tîrziu, fără nicio presiune de aderare pe masă, aceeași infrastructură apare din nou la ușa procurorului-șef. Nu e o vizită de curtoazie cu FBI-ul cărat după ambasador ca decor.
Nu e nicio premieră, pe de altă parte. Să reamintim că o vizită similară a fost în vara lui 2018, imediat după revocarea Laurei Kövesi de la DNA, cînd ambasadorul Hans Klemm s-a dus direct la sediul instituției, „la cald”, însoțit de atașatul FBI David Varner, pentru a se întîlni cu interimara Anca Jurma. Practic exact structura de acum: ambasador plus om FBI, vizită timpurie la un șef nou-nouț de DNA, mesaj de susținere instituțională drept conținut oficial al întâlnirii. Diferența e că atunci mesajul avea o miză politică explicită, apărarea liniei anticorupție a lui Kövesi, pe cînd acum miza declarată e economică.
It’s the economy, stupid
Cel mai ușor de ratat detaliu e limbajul folosit de ambasador. Nirenberg n-a pomenit independența justiției, n-a vorbit despre statul de drept în sensul mare, european, al cuvîntului, n-a adus vorba de rapoartele CE sau de vechiul MCV. A vorbit, mare atenție, despre „mediu de afaceri integru și predictibil” și despre „concurență loială”. Detaliu biografic care contează: Nirenberg, așa cum am mai scris, vine din avocatura corporatistă, de la firma Steptoe din Washington, nu din diplomația de carieră formată pe retorică despre drepturi și valori. E specializat în lobby economic, pe scurt.
Audiat după nominalizare în comisia de relații internaționale a Senatului SUA, Nirenberg exact astfel și-a definit viitorul mandat, anul trecut: România va fi vacă de muls pentru americani. ”Voi promova exporturi americane în România, voi apăra interesele comerciale ale SUA” a spus el senatorilor.
Sub actuala administrație americană, lupta anticorupție nu se mai vinde ca principiu abstract, se vinde ca poliță de asigurare pentru banii americani care vor să vină în România – mai ales în energie și în minerale critice, exact domeniile pe care Nirenberg le-a numit repetat drept priorități ale mandatului său. Tradus pe limba străzii: dacă ești o companie americană care licitează la un proiect energetic sau la un contract de apărare în România, DNA e garanția ta că partenerul local nu te toacă la mită.
Iar Cerbu răspunde exact pe frecvența americanilor
Și partea română a discuției confirmă bănuiala. Cerbu, cunoscut ca un procuror „exigent” și nu tocmai „empatic” – vorbă chiar de-a lui, spusă la audierea din CSM – n-a vîndut americanilor discursul clasic despre dosare răsunătoare și condamnări grele. Le-a vorbit despre recuperarea prejudiciului și despre acordurile de recunoaștere a vinovăției, adică despre negociere rapidă în loc de proces lung.
E o schimbare importantă de paradigmă, nu doar de vocabular: succesul DNA nu se mai măsoară în ani de pușcărie dați unui baron local, ci în bani recuperați și dosare închise repede prin înțelegere. Sună eficient, sună modern, sună exact ca ceea ce vrea să audă un ambasador venit din lumea corporatistă. Dar merită întrebarea, chiar dacă e incomodă: o DNA concentrată pe recuperare de bani și înțelegeri rapide e o instituție mai eficientă, sau doar una mai puțin dispusă să caute confruntări mari, mai costisitoare politic?
Ce nu s-a spus cu voce tare
Formulele din finalul comunicatului – „cauze de interes comun” și „fapte de corupție cu caracter complex și transfrontalier” – n-au nimic întîmplător. E limbajul standard prin care ambele părți evită să numească public dosare aflate deja pe masă. Iar dacă ținem cont că discuția vine în plin puseu de presiune americană pe cooperarea în domeniul apărării, inclusiv pe programele de achiziții europene la care România participă, nu e deloc exagerat să bănuim că pe acea masă discretă stau deja dosare de corupție din achiziții publice cu firme sau interese americane implicate. FBI și DOJ nu-și trimit oamenii la o cafea, îi trimit cînd vor acces direct la o anchetă, nu doar rapoarte de politețe trimise din trei în trei luni.
Ideea e, în opinia noastră, că nu a fost o vizită de protocol și nici măcar, în ciuda aparențelor, doar o discuție despre corupție în general. A fost o reafirmare discretă de tutelă instituțională, îmbrăcată în hainele diplomației economice. Washingtonul nu mai vine la DNA să apere democrația românească din motive nobile și abstracte – vine să-și securizeze afacerile.
