În speranța ca ajuta si pe cei rătăciti să-și regăsească drumul spre credința adevarată sau pe cele rătăcite.
„Judecata este o povară grea pentru suflet, chiar dacă omul o poartă ușor pe buze. De fiecare dată când îl judeci pe aproapele tău, Îl dai la o parte pe Dumnezeu și te așezi tu pe scaunul Lui. Dar scaunul acesta nu este făcut pentru om, ci pentru Cel care vede inima, nu doar fapta.
Noi vedem o clipă, Dumnezeu vede o viață. Noi vedem căderea, Dumnezeu vede lupta. Omul judecă după ce se arată, dar Dumnezeu judecă după durerea ascunsă, după lacrima care nu s-a văzut, după rana care nu s-a spus. De aceea, de multe ori, ceea ce ție ți se pare păcat mare, la Dumnezeu este strigăt de ajutor.
Când judeci, îți împietrești inima și nu mai lași loc milei. Iar fără milă nu poate sta Dumnezeu, pentru că El vine întotdeauna acolo unde este smerenie. Să nu te grăbești să spui „eu n-aș fi făcut asta”, pentru că nu știi ce cruce ai fi dus dacă ai fi fost în locul acelui om. Harul care te ține în picioare astăzi nu este al tău, ci dar de la Dumnezeu.
Mai bine să plângi pentru păcatul fratelui tău decât să-l judeci. Mai bine să te rogi pentru el decât să-l osândești. Judecata desparte, rugăciunea apropie. Judecata alungă harul, iar smerenia îl cheamă. Dacă vrei să-L ai pe Dumnezeu aproape, lasă judecata și păstrează mila. Pentru că Dumnezeu nu Se uită la cât de corect vorbești, ci la cât de mult iubești. Iar în ziua când vei sta înaintea Lui, nu te va întreba pe câți ai judecat, ci pe câți ai iertat.” –
Ovidiu Milian, Oradea.
