26.8 C
București
miercuri, 18 iunie 2025
spot_img
More

    Ultimele articole

    INVESTIGAȚIE PRESSCONNECT.MD | „Kleine Neustadt”, cartierul în care s-a furat apă cu factură: banii încasați de la locatari, datoriile lăsate pe spatele furnizorului Dorobeiul. La Râșnov, se fură curent cu transformatorul. La Cristian, cu robinetul.

    În localitatea Cristian, județul Brașov, un cartier nou cu nume nemțesc și pretenții de rezidențial premium ascunde o schemă de înșelăciune în toată regula. Sub acoperirea unei dezvoltări imobiliare curate, firma care a administrat „Kleine Neustadt” a colectat luni de zile bani de la locatari pentru consumul de apă, dar nu a plătit mai nimic către furnizorul real — compania Dorobeiul. Până când datoriile au atins pragul de avarie, iar firma a fost băgată în insolvență de unul dintre inițiatorii proiectului: Lucian Catrina.

    Banii jos, apă furată

    Sute de mii de litri de apă au fost livrați timp de luni, poate ani, în cartierul „Klaine Neustadt” printr-un sistem aparent legal. Locatarii aveau contracte, plăteau facturi emise de firma de administrare, și nu bănuiau nimic. Dar în spatele cortinei, furnizorul de apă potabilă — Dorobeiul — nu vedea niciun ban. Datoriile s-au acumulat în tăcere, depășind deja 50.000 de lei (cifre actualizate), potrivit unei surse din compania păgubită.

    „Au făcut colectare lunară de la locatari, dar banii nu au ajuns niciodată în contul nostru. Au tratat sistemul de apă ca pe o vacă de muls. Acum ne-au lăsat cu pierderi și au dispărut,” declară pentru redacție un reprezentant al Dorobeiul, sub protecția anonimatului.

    Modelul Râșnov: curent furat „cu factură”, direct din transformator

    Cazul din Cristian nu este izolat. La doar câțiva kilometri, în Râșnov, o altă rețea ilegală, de această dată electrică, funcționează de ani de zile sub ochii autorităților. Într-un cartier de pe Strada Glăjeriei, un transformator de curent deținut cândva de Electrica a fost preluat și transformat într-o afacere privată ilegală: dezvoltatorul facturează „proprietarilor” consumul de electricitate, dar fără să aibă licență, contract cu distribuitorul, sau drept de furnizare.

    „Acolo se fură kilowați, aici se fură litri. În ambele cazuri, rețele publice — construite cu bani și infrastructură de stat — sunt folosite de privați pentru profit personal, în afara legii.”

    Furt legalizat prin firme-fantomă și insolvențe de protecție

    Atât în Cristian, cât și în Râșnov, firmele implicate folosesc aceeași rețetă: se înființează o firmă de administrare a cartierului, se emit facturi fictive către locatari, se colectează banii, iar datoriile reale — către furnizorii legali — sunt lăsate să se acumuleze. Când presiunea devine insuportabilă, firma este băgată în insolvență sau radiată. Locatarii rămân fără apă sau curent, iar furnizorii pierd sume uriașe. Niciun vinovat. Nicio răspundere. La Râșnov e mai comic – s-a înființat un ONG !!!!

    Lucian Catrina, autorul ”falimentului” firmei din „Kleine Neustadt”, urmează același tipar ca dezvoltatorii „fantomă” din Râșnov. Ambele rețele funcționează ca mafii locale de utilități, în care statul este doar un figurant neputincios.

    Sustine jurnalismul independent. Donează. Click pe logo

    Autorități oarbe. Complicitate prin tăcere

    Fie că vorbim de transformatoare electrice „confiscate” în Râșnov sau de conducte ascunse în Cristian, întrebarea e aceeași: unde este statul? Unde este ANRSC, care ar trebui să verifice legalitatea furnizării serviciilor? Unde este Primăria, care emite PUZ-uri și autorizații pe bandă rulantă?

    În timp ce primăriile vând iluzii de urbanism modern, pe teren realitatea e una de tip feudal: fiecare cartier e un domeniu privat, unde se stabilesc reguli proprii, se facturează ce nu se deține și se încasează pe ce nu se livrează legal.

    UPDATE: Compania DOROBEIUL, compania de apă și canal din Cristian a hotărât SISTAREA APEI POTABILE în cartierul Kleine Neustadt. 

    România cartierelor captive

    „Kleine Neustadt” și rețeaua din Râșnov sunt două fețe ale aceleiași monede: România în care serviciile publice au fost confiscate de afaceriști fără scrupule, iar oamenii obișnuiți plătesc pentru a fi furați. Plătesc facturi pentru apă și curent, dar nu au niciun drept. Trăiesc în cartiere moderne, dar fără infrastructură publică reală. Sunt prizonieri într-un sistem paralel, în care hoția e acoperită cu ștampile și insolvențe.

    PRESSCONNECT va continua să documenteze cazurile în care utilitățile publice sunt deturnate de grupuri private. Dacă ai informații, scrie-ne la investigatii@pressconnect.md. Anonimatul este garantat.

    REVENIM cu România lucrului bine făcut. 

    Latest Posts

    spot_img

    NU RATA

    Ramâi în contact

    Primește noutățile înaintea tuturor

    Descoperă mai multe la REALITATEA NEWS

    Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

    Continuă lectura