Răzvan Bujdoiu | editorial |
Relaţiile nu sunt niciodată statice. Toţi simt fluctuaţiile dintr-o relaţie, dar puţini dintre noi se opresc să analizeze de ce o relaţie se îmbunătăţeşte sau se înrăutăţeşte. Problemele care ne sâcâie în interiorul relaţiilor noastre nu sunt deloc întâmplătoare. Ştim bine asta, deşi nu o recunoaştem deschis. Unele lucruri ne scapă. Iar şi iar. Aparent dificilă, schimbarea în bine nu este deloc imposibilă. Programarea Neuro-Lingvistică (NLP) ne demonstrează că puterea de a construi relaţii armonioase se află în noi și ne pune la dispoziţie tehnicile prin care putem utiliza această putere. Nimic nu este întâmplător, deoarece, clipă de clipă, noi înşine creăm şi propria lume, şi relaţia cu celălalt.
Cele mai bune medicamente, din viața noastră, pe care trebuie să le luăm, în afară de soare, de mers desculț, de bucurie, de fericire, cele mai bune medicamente pe care noi trebuie să le luăm, secundă de secundă, sunt iertarea și iubirea și, atenție, sunt gratis. Nu mai simt nimic, este uneori doar un mod de a spune ”ma tem să mai simt”. Ceea ce simți este o amorțeală emoțională, care este un mecanism de protecție, nu o lipsă reală de sentimente. E ca și cum ai pune pe mute o melodie care te doare. Muzica încă există dar ai ales să nu o mai auzi, și aici este pericolul. Cu fiecare zi în care rămâi pe mute, această amorțeală creează distanță și deconectare. Reconectarea, în schimb, începe când înveți să asculți din nou emoțiile tale și ale partenerului și totul trebuie să se întâmple într-un spațiu emoțional în care, în sfârșit, este sigur să-ți deschizi inima. De aceea, cele mai bune medicamente pentru vindecare sunt iertarea și iubirea.
Emoțiile tale, despre viitorul tău, adică ce simți tu despre ceea ce ce tu vrei să trăiești în viața ta, ce este normal în cursul vieții, sau urmează să se întâmple, îl programează, adică programează viitorul. Îți dau un exemplu, frica de un viitor face acel viitor probabil. Ai pățit și tu, la modul cel mai real și concret, în mod repetat, celebra zicală românească, de ceea ”ce ți-e frică nu scapi”. Îți traduc ce înseamnă, de fapt, această zicală românească. Cu cât mai mult te gândești și simți frică față de viitorul tău, cu atât mai mult îi comunici subconștientului tău ca tu aia vrei.
Emoțiile sunt o cale de comunicare cu subconștientul. Altfel spus, subconștientul tău nu îți ascultă cuvintele, ci îți ascultă emoțiile. Emoțiile pe care el ți le dă ție sunt un mesaj prin care tu e nevoie să auzi idespre ce ai în subconștient de vindecat, de interiorizat, de transformat, de manageriat. Emoțiile pe care tu le dai și tu le decizi, dar nu știi că poți, încă, față de viitorul tău, programează acel viitor. Cum programează acel viitor? Simplu. Pentru că subconștientul ascultă emoțiile, cu prioritate. Pentru subconștient emoțiile sunt energie. Cu cât mai multă energie alimentezi o direcție din viața ta, cu atât mai probabilă este să se întâmple.
Ești singură și nu ai prieteni? Verifică-ți convingerile. Dai de aceeași bărbați constant sau nu reușești să ajungi într-un punct mai departe la o relație serioasă sau matură pentru că se repetă vechiul tipar, verifică-ți convingerile pentru că este posibil ca cineva în trecutul tău să-ți fi bagat niște convingeri legate de niște bărbați care să te facă, pe tine, să te autosabotezi în sensul să-ți confimi constant acea convingere. Nu uita, trăsătura subconștientului nostru care spune că iubește familiaritatea chiar dacă acea familiaritate este ceva dureros. Va prefera să recreeze ceva nasol, dureros, traumatizant pentru tine pentru că măcar pe acel ceva traumatizant, nasol, dureros, îl cunoști deja și nu va fi dispus să renunțe de la ceea ce cunoaște deja. Atât de atașați suntem de ceea ce este cunoscut si familiar, chiar daca ce este familiar nu ne face bine și ne face rău și ne bagă în depresie.
Distruge pasiv-agresivitatea iubirea în cuplu? Da, clar. Tot aud, ”nu-mi doresc un partener infidel, nu-mi doresc un partener agresiv”. Corect. Dar există și oameni pasiv-agresivi și acești oameni pasivi-agresivi pot să stea lângă tine, să nu îți dea o palmă, să nu-ți vorbească urât dar să aibă un comportament extrem de flegmatic, extrem de ironic la adresa ta și tu să ai în permanență senzația ca te lupți cu un monstru invizibil pe care–l reprezintă, de fapt, ignoranța celuilalt și ignorarea nevoilor tale emoționale constante, adică tot timpul celălalt spune ”descurcă-te”, ”da, stii tu, ai tu habar”. Există foarte multe lucruri pe care noi trebuie să ni le știm despre noi înșine, trebuie să facem această muncă de cercetare a noastră și să vedem, în acest moment bărbatul cu care mă duc la întâlnire, sau femeia cu care mă duc la întâlnire, cum mă tratează? Să pot să analizez obiectiv acest comportament, nu cu minciună față de sine, la modul ”pe mine mă iubește toată lumea”, nu poate să te iubească toată lumea, e ok. Așa ajungi, culmea, în situația următoare – nu ești în relație cu omul ăsta dar nici nu ești pregătită pentru o altă relație. Pentru ca trăiești un ”talmoș balmoș” din relațiile vechi.
Văd, și destul de des chiar, relații în care se ”abuzează unul pe celălalt” și mă întreb ”chiar e posibil ca acest fenomen să fie chiar atât de des?
Nimeni nu este perfect, aia e clar, doar cei narcisici ”se cred perfecți” și mi-am pus și eu intrebarea ”se pot abuza amandoi, unul pe altul?” Dar, cred că, foarte rar cineva chiar intenționează să-ți facă rău. Sunt situații când cineva chiar e răzbunător și zice ” măi, mă duc să i-o dau, să-i arăt, ”să simtă și el ce am simțit eu”, dar eu cred că de cele mai multe ori noi ne comportăm cum ne comportăm pentru că așa ”ne vine” din traumele noastre suntem inconștienți cu privire la efectele pe care le au gesturile, comportamentele noastre și atunci ne comportăm că așa, în momentul ăla atât putem, atât știm când facem ceea ce facem, când ridicăm tonul ne gândim ”măi, dar tu nu înțelegi de vorbă bună” și de multe ori le zicem copiilor chiar cuvintele astea ”ți-am zis frumos de doua, trei, șapte ori” n-ai înțeles, trebuie să ridic tonul la tine, trebuie să te pedepsesc, trebuie să fac aia pentru că tu nu înțelegi. Deci, când noi acționăm negativ cu cineva, de regulă noi avem intenții bune, avem convingerea că acea acțiune extremă îi va face bine.
Un subiect mai dur este trădarea și înșelatul. Putem accepta trădarea, minciuna și înșelatul? Adică trecem de sfera morală.
Înșelatul? Nu văd niciun sens de ce l-am accepta, ca idee. Realitatea este că în momentul în care apar astfel de situații în care eu, de exemplu îmi doresc foarte mult să o iert sau să o accept pe partenera care m-a înșelat înseamnă că eu mă cam ”înșel pe mine”, adică eu, cumva, nu sunt onest cu mine absolut deloc, zic una, fac alta, nu sunt corect cu mine, și practic dacă mă trădez pe mine în fel și chip, e ok, pot să trec peste, că nu e așa?, e normal să facă asta și, în consecință vreau să fac celași lucru cu partenera pentru că nu sunt indeajuns de echilibrat, să zic, încât să nu accept poziționarea ei. E clar că e o trădare acolo și atunci nu ar trebui să o accept.
Cred că mult se rezumă și la disciplina minții, mai ales în relația cu femeia pe care o vrem și o iubim. Disciplina minții este calea către suflet. Dacă noi reușim să ne facem mintea să tacă și să o avem sub control împreună cu ego-ul, atunci noi vom putea să ne uităm și să petrecem mai mult timp în sufletul nostru pentru că acolo se află absolut tot.
În trecut, nu prea m-am iubit deloc și asta s-a văzut și în relațiile trecute, din tinerețe. Nu m-am iubit deloc și m-am pus, nici măcar pe planul 2. Dar am început să mă iubesc, pe mine, și s-au văzut rezultatele. Pentru că atunci când tu te iubești pe tine, vei atrage iubire. Doar atunci, pentru că inima are magnetism, mintea are electricitate. Noi suntem electromagnetici și cand ești electromagnetic și te iubești pe tine, schimbi polul și atragi. De ce să mai fugi? Pentru ca daca tu fugi, împingi când nu ești pe polul normal.
Femeie, ține minte ce-ți spun. Când un barbat te iubește cu adevărat, face aceste lucruri, fără să-i ceri tu.
Îți oferă siguranță emoțională – nu te face să te îndoiești de sentimentele lui. Te ascultă cu adevărat – nu aude ce spui, ci îți înțelege emoțiile și își amintește detalii importante. Îți respectă timpul și energia – nu dispare, nu te lasă în incertitudine și îți arată că e prezent în viața ta. Se implică în viața ta – îți susține visurile, îți oferă sprijin și vrea să facă parte din lumea ta. Face gesturi mici, dar pline de grijă – oferă atenție lucrurilor care îți aduc bucurie, fără să fie nevoie să-i spui. Te include în planurile lui de viitor – nu te ține într-o zonă de incertitudine, ci îți arată că vede un drum comun cu tine. Își asumă relația – nu ezită să îți arate iubirea în fața lumii și nu lasă loc de dubii cu privire la intențiile lui.
Partenerul este o oglindă pentru tine pentru că dragostea reala nu trebuie forțată.
Ne asemănam în gândire și în principii? Vorbim de compatibilitate deja… De aceea, nu cred ca mediile diferite, diferențele mari de vârstă, cultură, educație pot face sau pot aduce compatibilitate în cuplu. O spun din experiență. Este ok să experimentezi, o data în viață, și genul acela de relație ca să întelegi că nu există nicio șansă ca acel gen de relație să funcționeze pe termen lung.
Personal, sunt atât de fericit că am reușit să văd mai departe de ego, am reușit să văd că, de fapt, ego e zidul dintre mine și mine, dintre mine și Dumnezeu, că ego se hrănește cu durerea și că vindecarea înseamnă să ți-o dai deoparte.
Ai atitudine și ia altitudine. Atitudinea reală, și ”altitudinea” să poți vedea lucrurile foarte clar. Așa emani forța pe care partenera vrea să o vadă..
Și ține minte – iartă, iubește și mergi mai departe!
