În universul academic românesc, există oameni care nu doar predau, ci transformă prin însăși prezența lor ideea de educație, gândire și prietenie. Profesorul universitar Dumitru Bortun este unul dintre acei intelectuali rari care nu s-au lăsat înghițiți de inerția sistemului, ci au ales să îl interogheze. Filosof, comunicator, semiotician și om al conștiinței civice, el și-a construit destinul într-un dialog continuu cu sensul.
prof. univ. dr. DUMITRU BORȚUN
Iar în această poveste a formării și reflecției, un loc deosebit îl ocupă prietenia lui de o viață cu profesorul universitar dr. Nicolae Bujdoiu, la rândul său doctor în filozofie și întemeietor al Facultății de Drept de la Brașov – o prietenie care transcende biografia și devine o lecție despre loialitate intelectuală și despre legătura profundă dintre spiritul dreptății și cel al adevărului.
prof. univ. dr. NICOLAE BUJDOIU
Dumitru Bortun s-a format într-o epocă în care filosofia era nu doar o disciplină universitară, ci o formă de supraviețuire a spiritului. Doctor în filosofie și profesor la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), el a ales să se ocupe de ceea ce lumea modernă ignoră adesea: limbajul, sensul, responsabilitatea cuvântului. A predat semiotică, analiza discursului public, etică în comunicare și responsabilitate socială corporativă – nu ca pe niște teme abstracte, ci ca pe exerciții de luciditate într-o societate care își pierde reperele. Într-un interviu recent, spunea cu amărăciune că „o mare parte dintre profesori nu mai citesc” – o constatare dură, dar lucidă, care trădează grija omului care nu se mulțumește să constate degradarea, ci o confruntă direct.
Cariera sa a fost marcată de o tensiune fertilă între reflecția filosofică și acțiunea socială. În timp ce unii se retrag în confortul teoriei, Bortun a insistat să rămână implicat. A condus Asociația Română de Relații Publice (ARRP), a fost onorat cu titlul „Profesor Bologna” de către studenți și a publicat peste o sută de studii și volume de referință despre comunicare și etică. Pentru el, comunicarea nu este doar schimb de informații, ci o formă de moralitate. Prin modul în care vorbești, argumentezi, respecți interlocutorul, dezvălui ceea ce ești. De aceea, discursul lui Bortun nu este doar academic – e și o meditație asupra condiției umane.
Într-o lume a aparențelor, el a rămas fidel esenței. În prelegerile sale, îmbină analiza logică cu reflecția morală, construind o punte între filosofia clasică și dilemele contemporane. Are o voce calmă, dar tăioasă în conținut; o voce care nu caută popularitate, ci claritate. Fiecare idee e trecută prin filtrul responsabilității: ce înseamnă să vorbești în numele adevărului, într-o societate care a uitat ce e adevărul?
Această atitudine profund morală și reflexivă îl leagă spiritual de prietenul său vechi, profesorul universitar dr. Nicolae Bujdoiu, și el doctor în filozofie, un spirit riguros și vizionar, cel care a pus bazele Facultății de Drept din Brașov. Între cei doi s-a născut o legătură rară: o prietenie academică ce a crescut din respect reciproc și din fascinația comună pentru adevăr. Bujdoiu, filosoful dreptului, a văzut în Bortun un gânditor care înțelege rădăcina morală a normei juridice. Iar Bortun, la rândul său, l-a privit pe Bujdoiu ca pe un reper de verticalitate și echilibru. Ambii au înțeles că dreptul fără conștiință este mecanic, iar filosofia fără lege devine haotică. Împreună, au construit o sinteză între gândire și rigoare, între valoare și normă.
Din perspectivă psihologică, relația lor exprimă o formă superioară de prietenie intelectuală – aceea în care doi oameni se susțin prin gând, nu prin interes. Este genul de prietenie care nu are nevoie de prezență zilnică, ci de coerență morală. Într-un mediu academic adesea fragmentat, ei au reușit să creeze o alianță a valorilor, nu doar a disciplinelor. Între filosofia sensului și filosofia dreptului s-a născut o punte care a făcut posibilă formarea unei noi generații de tineri ce gândesc liber, dar responsabil.
Privit în ansamblu, Dumitru Bortun este un arhitect al lucidității. Cărțile și conferințele sale nu propun soluții facile, ci provoacă gândirea. Într-o vreme în care mediul universitar alunecă spre superficialitate, el rămâne un profesor de rezistență – un om care nu se teme să spună că educația, fără lectură și morală, e doar decor.
Prietenia lui cu Nicolae Bujdoiu completează acest portret. Împreună, cei doi reprezintă două dimensiuni ale adevărului: una simbolic-filosofică, alta etico-juridică. Împreună, au dovedit că între lege și etică nu trebuie să existe prăpastie, ci continuitate. Că libertatea și responsabilitatea pot coexista. Că un profesor adevărat nu formează doar profesioniști, ci oameni.
Și poate tocmai aceasta este moștenirea lor comună: credința că ideile, dacă sunt trăite cu integritate, pot deveni forme de existență. Într-o Românie care se caută mereu pe sine, profesorul Dumitru Bortun rămâne o conștiință vie, iar prietenia sa cu profesorul Nicolae Bujdoiu – un exemplu de echilibru între gândire și acțiune, între prietenie și datorie, între lege și sens. Două destine paralele care, prin fidelitatea față de adevăr, s-au unit în același ideal: acela de a forma oameni liberi și conștienți, capabili să gândească și să simtă în același timp.
Data de 2 noiembrie 2025 a marcat două evenimente majore. Este ziua în care tatăl meu, prof. univ. dr. Nicolae Bujdoiu ar fi împlinit o frumoasă vârstă și conferința Educația 360 tinută de către prof. univ. dr. Dumitru Borțun. Nu puteam celebra mai bine recunoștința…
