Un dialog despre limite, sensibilitate temperamentală și impactul mediului social asupra copilului
Interviu realizat de Răzvan Bujdoiu
Invitat: Denisa Tohănean – psiholog clinician în supervizare
Răzvan Bujdoiu: Denisa, atât din perspectiva ta profesională, cât și personală, ai o poziție fermă legată de corecția copilului în spațiul public. Care este rațiunea din spatele acestei alegeri?
Denisa Tohănean: Din punct de vedere clinic, copilul nu poate fi redus la un comportament izolat care trebuie „corectat”.
Vorbim despre un sistem neuro-emoțional aflat în plină dezvoltare, a cărui capacitate de autoreglare este limitată, mai ales în contexte de stimulare crescută.
În aceste condiții, corecția publică nu are rol educativ real, ci funcționează preponderent ca un mecanism de reglare socială a adultului, menit să restabilească ordinea percepută sau validarea externă.
Răzvan Bujdoiu: În discursul contemporan apare tot mai frecvent termenul de „public shaming” în parenting. Cum îl definești din perspectivă clinică?
Denisa Tohănean: Public shaming-ul parental nu presupune neapărat agresivitate verbală sau sancțiuni explicite.
De cele mai multe ori, este subtil: o corecție făcută sub presiunea privirilor, un ton modificat, o etichetare implicită.
Pentru copil, experiența nu este una de învățare, ci de expunere.
Mesajul internalizat nu este „acest comportament nu este adecvat”, ci „eu sunt greșit în ochii celorlalți”.
Răzvan Bujdoiu: Există convingerea că intervenția imediată este necesară pentru formarea limitelor. Cum privești acest argument?
Denisa Tohănean: La nivel neuropsihologic, un copil aflat într-o stare de activare emoțională intensă are acces limitat la procesele cognitive superioare.
Corecția imediată poate produce conformare comportamentală temporară, dar nu facilitează internalizarea regulilor.
În special în cazul copiilor cu sensibilitate temperamentală crescută, intervenția publică activează rușinea și anxietatea, nu reflecția sau responsabilitatea.
Răzvan Bujdoiu: Cât de mult influențează temperamentul copilului alegerea strategiei parentale?
Denisa Tohănean: Este un factor central. Copiii diferă semnificativ în ceea ce privește pragurile senzoriale, reactivitatea emoțională și capacitatea de reglare.
Un copil cu sensibilitate crescută va percepe corecția publică ca pe o amenințare la siguranța relațională, ceea ce fragilizează atașamentul și crește vulnerabilitatea emoțională.
Răzvan Bujdoiu: Cum intervii concret în situațiile de conflict sau comportament disruptiv?
Denisa Tohănean: Intervenția mea are ca obiectiv primar siguranța și reglarea emoțională, nu sancțiunea.
Retrag copilul din contextul suprastimulant, reduc inputul extern și amân procesarea cognitivă pentru un moment de stabilizare.
Discuția ulterioară are loc într-un cadru predictibil, unde copilul poate accesa reflecția și poate integra consecințele propriilor acțiuni.
Este un proces mai lent, dar mult mai solid din punct de vedere al dezvoltării autoreglării.
Răzvan Bujdoiu: Există percepția că această abordare ar fi sinonimă cu lipsa fermității. Cum răspunzi acestei idei?
Denisa Tohănean: Aceasta este o confuzie frecventă între fermitate și control.
Fermitatea reală presupune consistență, claritate și continuitate, nu expunere publică.
Limitele sunt prezente, sunt clare și predictibile, însă nu sunt livrate prin rușinare sau presiune socială.
Răzvan Bujdoiu: Cum influențează mediul social – alți adulți, familia extinsă – aceste situații?
Denisa Tohănean: Copiii sunt extrem de permeabili la climatul relațional.
Judecata implicită, tensiunea sau comparațiile din mediul social sunt rapid internalizate.
În multe situații, corecția publică răspunde mai degrabă nevoii adultului de validare externă decât nevoii reale de educație a copilului.
Răzvan Bujdoiu: Cum privești conflictele între copii, inclusiv situațiile de agresivitate?
Denisa Tohănean: Conflictul este o componentă normală a dezvoltării socio-emoționale.
Rolul adultului este de a opri escaladarea și de a facilita învățarea, nu de a distribui etichete morale.
Separarea copiilor și procesarea ulterioară sunt mult mai eficiente decât reacțiile impulsive în public.
Răzvan Bujdoiu: Ai simțit presiune sau judecată din partea altor adulți pentru aceste alegeri?
Denisa Tohănean: Da, este aproape inevitabil.
Orice stil parental care se abate de la paradigma controlului vizibil generează disconfort social.
Am ales însă să prioritizez sănătatea emoțională a copilului meu în detrimentul validării externe.
Răzvan Bujdoiu: Ai câteva repere practice pentru părinții care se regăsesc în această abordare?
Denisa Tohănean:
- Reglarea emoțională este o condiție prealabilă a educației
- Retragerea din context este o strategie de protecție, nu de evitare
- Rușinea inhibă comportamentul, dar nu îl transformă
- Limitele eficiente sunt internalizate, nu impuse sub presiune socială
- Procesele lente construiesc autonomie emoțională durabilă
Răzvan Bujdoiu: Un mesaj de final?
Denisa Tohănean: Parentingul nu este un act performativ destinat privirii publice.
Este un proces relațional profund, în care copilul învață cine este prin felul în care este tratat atunci când greșește.
