Ultimele articole

Balada celor trei „mărimi” și-a fetelor cu oftaturi

​În cetatea Brașovului, unde zidurile au urechi și amantele au telefoane cu baterie externă, s-a format o troikă de temut. Nu prin viziune politică, nici prin patriotism, ci prin uniformitatea dezamăgirii pe care o lasă în urma lor, între așternuturi fine și șoapte de alcov.
​La masă, la o șuetă discretă, fetele își măsoară – nu gradul de satisfacție – ci gradul de inadecvare a celor trei „stâlpi” ai societății.
​Personajele din discuțiile fetelor:
George Scripcaru, ​Primarul de carton: Cel care promite autostrăzi suspendate, dar în budoar se dovedește a fi mai degrabă o centură ocolitoare de dimensiuni reduse. Fetele spun că e ca proiectul lui principal: mult zgomot în conferințe, dar la execuție… abia dacă atinge cota de avarie.
​Dan Ghiță – Vicele cu „viziunea”: Omul responsabil cu urbanismul. Se ocupă cu „optimizarea spațiului”, dar e ironic cum, atunci când vine vorba de propriul corp, „spațiul” lui e mereu în deficit de dezvoltare. A încercat să explice că „micimea este viitorul”, dar nicio domniță n-a cumpărat conceptul.
​Iulian Aitean – Spionul de serviciu (aici reclamațiile sunt cam de peste tot): Omul cu umbrele, cel care ar trebui să știe secretele statului. Secretul cel mai bine păstrat? Că sub costumul de James Bond de România se ascunde un agent 007 în care cifrele se opresc, în mod tragic, la 00.
​Plângerea fetelor (sinteză din culise) – Se adună ele la o cafea, privind lung în ceașcă, și oftează colectiv:
​„Dragelor,” zice una, „primarul e ca bugetul local: totuși, ne așteptam la niște investiții majore, nu la micro-proiecte care dispar înainte să înceapă.”
​„Lasă-l pe primar,” oftează alta, „dar vicele? Se dă mare urbanist, vrea să pună stâlpi de iluminat peste tot, dar când e vorba de propriul ‘stâlp’, e de parcă s-ar fi tăiat curentul în tot cartierul.”
​„Și spionul Aitean?” întreabă a treia, ridicând o sprânceană. „Cică e instruit să acționeze sub acoperire. Și-o face atât de bine, încât nici nu observi că e prezent. E un agent complet invizibil – la toate capitolele unde contează, domnițele simt că ar fi avut nevoie de un microscop, nu de un amant.”

​Astfel, în timp ce Transilvania se vrea fruncea, acești trei cavaleri ai penuriei rămân dedicați cauzei lor: aceea de a demonstra că, indiferent cât de mare e funcția în stat, dacă natura n-a ținut cont de bugetul de dotări, nici cele mai scumpe mașini de serviciu nu pot compensa… criza de spațiu.
​Se spune că, de atunci, fetele din oraș nu mai întreabă: „Ce avere ai?”, ci au început să ceară dosarul cu șină și fișa tehnică, pentru a evita, pe viitor, recepția unor lucrări sub orice critică.

Latest Posts

spot_img

NU RATA

Ramâi în contact

Primește noutățile înaintea tuturor