Trimisul lui Dumnezeu pe pământ, pentru unii, Călin Georgescu, a fost învins de instituțiile statului roman care nu au făcut altceva decât să aplice legea, în litera și spiritul ei, ca să scape țara de o grupare infracțională transfrontalieră deosebit de periculoasă, care nu dorea decât instaurarea unei dictaturi sub care România să fie golită de tot ce i-a mai rămas.
Susținerea financiară și lansarea în cursa prezidențială a ”trimisului” refuzat de popor și de instituții, au început la Brașov de la celebrii necunoscuți Bogdan Peșchir & co. sau getodacul cu conexiuni in Portul Constanta Livius Pandele și a ajuns peste ocean, în orient și chiar in extremul Orient, chiar dacă cei în drept nu vor încă să dezvăluie implicarea Chinei în manipularea informatică a electoratului din România.
Între timp, cuibul de la Brașov, constituit în vederea susținerii ”zeului” Georgescu s-a extins cuprinzând, pas cu pas, profesori, poeți, scriitori ziariști, precum și semi-analfabeți funcționali sau nu, care se dau drept profesori universitari doctori în istorie, a se înțelege Liviu Pandele, fapt ce a permis o promovare nemeritată a lui Călin Georgescu, la nivelul populației civilizate și selective din Brașov.
În niciun caz nu putem să mulțumim membrilor cuibului pentru imaginea pozitivă pe care i-au făcut-o lui Călin Georgescu, ci le reproșăm că nu au făcut diferența dintre momentul actual al democrației și doctrina legionaro-nazistă promovată și adoptată, efectiv, de armatele de mercenari comandate de ”căprarul” sau ”colonelul” Horațiu Potra care nu merită a fi recunoscut ca militar, chiar dacă liderul și finanțatorul ”cuibului de legionari” de la Brașov, ”aproape tablagiul de miliție” Liviu Pandele care l-a înscris sau i-a propus să-l înscrie în Ordinul Militar Pirat Sf. Maria.
Fără a pretinde că, sursele noastre sunt certe și nu trebuie verificate, precizăm că, printre persoane importante din Brașov s-a vehiculat teoria conform căreia ilustrul cercetător Liviu Pandele ar fi folosit sume importante obținute din comisioane imobiliare, lobby, intermedieri și diverse alte aranjamente pentru a finanța pregătirea și dotarea trupelor ascunse pe care și-ar fi dorit să le comande (în alitate de comandor mason) cu mâna dreaptă a sa, respectiv Horațiu Potra.
Doar punând cap la cap informațiile apărute deja în presa națională, am putea specula faptul că bătrânul colivar Liviu Pandele ar fi utilizat banii ”căpătați” de la Tamas Elekes, George Steinberg, Martin Sonke, clanul Dediu – ex SIS- (bine infipt prin rusi cu afaceri de multe milioane de euro, la Bv), clanurile Plohotniuc și Karamalak, Zelionîi, Sket, la organizarea de evenimente media, electorale, militare și petreceri tematice cu ”fete și droguri” menite să susțină atât candidatura lui Călin Georgescu cât și promovarea ideilor legionaro-naziste ale acestuia. In condițiile actuale, când instituțiile statului iși fac treaba, sa vedem la ce mai candideaza și în barca cui mai sare ”șeful masoneriei”, cum se prezintă Liviu Pandele.
Urmează legaturile prin punctul de frontieră – Portul Constanța.




